:) e atat de placut si frumos sa fii acasa .
Mama, tata, mirosul copilariei si aminitrile placute.
Intamplarile haioase si amuzante raman in minte la fel de vii. Cele patologice se pare ca tind sa fie uitate.
Dar tot e mai bine asa. Cine mai are nevoie de frustarile copilariei si adolescentei? cand oricum poate sa devina asa si adult fiind :) . Raspuns: Nimeni.
Mai mult, cine mai are nevoie la un moment de cotitura de amintiri negre ?
Parintii stiu foarte bine cum sa iti reaminteasca si cele bune, dar mai ales cele rele.
Totusi irelevant.
Craciunul in BaiaMare e frumos. In Maramures si mai frumos :)
Traditiile se mentin; ne colindam; ne bucuram; ne imbatam unii pe altii :) si asa petrecem pana pe vremea celei de-a 3-a zi de Craciun :) cand ne hodinim ca sa ne pregatim de dezmatul dintre ani.
Frumos,nu ?
Abia astept ! :)
Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările
joi, 25 decembrie 2008
marți, 16 decembrie 2008
1 minut in Bucuresti, 3 minute in Viena
Valoarea unui minut! Saptamana trecuta am experimentat a infinita oara ce inseamna un minut in Bucuresti:
am ratat metroul cu 1 minut.
Consecinta:
al doilea a venit dupa 12 minute si m-a intampinat fascinant: o domnisoara lesinata, inconstienta, asezata pe betonul rece de pe peron de catre 2 barbati care se grabeau sa se repeada inapoi in metrou nu-care-cumva sa intarzie la munca.
Cu alte cuvinte, o dimineata normala, obsinuita a Bucurestiului.
La Viena.
Timpul nu masoara incompetenta sistemului, ci valoarea timpului personal, fiindca ceasurile masoara cate minute mai sunt pana vine urmatorul tren. URMATORUL!!!! si arata mereu la fel: X minute. Sistemul lor e simplu: trenurile vin din 7 in 7 minute. Probabil chiar mai des daca e ora de varf.
am ratat metroul cu 1 minut.
Consecinta:
al doilea a venit dupa 12 minute si m-a intampinat fascinant: o domnisoara lesinata, inconstienta, asezata pe betonul rece de pe peron de catre 2 barbati care se grabeau sa se repeada inapoi in metrou nu-care-cumva sa intarzie la munca.
Cu alte cuvinte, o dimineata normala, obsinuita a Bucurestiului.
La Viena.
Timpul nu masoara incompetenta sistemului, ci valoarea timpului personal, fiindca ceasurile masoara cate minute mai sunt pana vine urmatorul tren. URMATORUL!!!! si arata mereu la fel: X minute. Sistemul lor e simplu: trenurile vin din 7 in 7 minute. Probabil chiar mai des daca e ora de varf.
duminică, 16 noiembrie 2008
Targ de carte
:) dragilor, am aflat despre o mare sarbatoare a suratelor mute: targul de carte.
http://www.gaudeamus.ro/
Gaudeamus imi aduce in fata zilele faine din liceu, din clasa a XII-a : ultimul sunat, banchetul din a doispea', berile baute pe terasa de la Domino (cine stie site :)! ), si cate si mai cate de prin liceu.
Zilele din liceu sunt nepretuite si imi dau seama cat de fericita sunt ca atunci nu existau emisiunile in care fetele se vad ca vacile in targ, ca nu aveam mobile si chiar simteam ca suntem liberi atunci cand plecam la Mogosa si dormeam in cort. Imi amitesc cu stateam cu Mada la plaja pana ne faceam ca niste raci proaspat fierti :))))))))))) ce zile !
Mi-e dor de mor de libertatea lumii din acea perioada si mai ales de frumusetea tinerilor de atunci.
Nu aveam pretexte dubioase pentru a ne placea de x sau y, adica nu ne Emo-tizam ca sa impresionam. Ne duceam in discoteca pentru tineri de la 7 seara pana la 11 si pe urma acasa, a doua zi era scoala doar.
Ne ameteam sambetele pe la Phoenix si eram asa de naivi.
Nu stiam pe atunci, desi eram demult majora, ce inseamna 69 sau alte cifre pline de savoare: stiam doar ca e inainte de 68 si dupa 69 vine 70.
Frumoase amintiri, nu?
Hai ca divagez de la "subectul" si tema principala: cartea. Va fi cinsitita cu mare cantec o saptamana.
Daca suferiti ca mine de microbul cartii, nu va recomand sa va luati bani multi pentru ca nu o sa va mai opriti din cumparat :)
iar daca gasiti ceva extrem de interesant, va astept cu detalii.
Aceeasi io, intr-o seara memorabila de 16 nov, dupa 2 zile la Paraul Rece :)
http://www.gaudeamus.ro/
Gaudeamus imi aduce in fata zilele faine din liceu, din clasa a XII-a : ultimul sunat, banchetul din a doispea', berile baute pe terasa de la Domino (cine stie site :)! ), si cate si mai cate de prin liceu.
Zilele din liceu sunt nepretuite si imi dau seama cat de fericita sunt ca atunci nu existau emisiunile in care fetele se vad ca vacile in targ, ca nu aveam mobile si chiar simteam ca suntem liberi atunci cand plecam la Mogosa si dormeam in cort. Imi amitesc cu stateam cu Mada la plaja pana ne faceam ca niste raci proaspat fierti :))))))))))) ce zile !
Mi-e dor de mor de libertatea lumii din acea perioada si mai ales de frumusetea tinerilor de atunci.
Nu aveam pretexte dubioase pentru a ne placea de x sau y, adica nu ne Emo-tizam ca sa impresionam. Ne duceam in discoteca pentru tineri de la 7 seara pana la 11 si pe urma acasa, a doua zi era scoala doar.
Ne ameteam sambetele pe la Phoenix si eram asa de naivi.
Nu stiam pe atunci, desi eram demult majora, ce inseamna 69 sau alte cifre pline de savoare: stiam doar ca e inainte de 68 si dupa 69 vine 70.
Frumoase amintiri, nu?
Hai ca divagez de la "subectul" si tema principala: cartea. Va fi cinsitita cu mare cantec o saptamana.
Daca suferiti ca mine de microbul cartii, nu va recomand sa va luati bani multi pentru ca nu o sa va mai opriti din cumparat :)
iar daca gasiti ceva extrem de interesant, va astept cu detalii.
Aceeasi io, intr-o seara memorabila de 16 nov, dupa 2 zile la Paraul Rece :)
miercuri, 12 noiembrie 2008
Despre ziua mea de azi... pe scurt...
Iata ca personajul mitic din primele posturi ale Crisei (A.I. pentru cunoscatori:) a fost invitat sa-si povesteasca 'in direct' peripetiile de azi... Ca, decat sa citeasca ea pe mail / mess despre ce am mai facut eu, mai bine o face aici, pe blogul propriu.
Ca daca ea tot nu scrie des, s-o faca altii...
Asadar... Despre ziua mea de azi...
Ce sa zic... conceptul de Fucked Up Beyond All Recognition a capatat un nou sens incepand de azi, si declar cu mandrie ca am facut parte din programul pilot.
Pe scurt: De dimineata mi-am busit 1 genunchi rau. Dar rau de tot.
Plec sontac, sontac, bucuroasa ca am masina si n-o sa fie asa de rau.
Cand, ce sa vezi? Nu am plecat bine de acasa si, coincidenta fatala, mi-a crapat masina - brusc nu mai intra in viteza.
Ajung la serviciu cu chiu cu vai, la 5.30 seara plec direct spre service.
Ies pe Romancierilor si stau la semafor sa fac dreapta pe Timisoara. Coloana. Masini in fata. Masini in spate.
In fata mea o Toyota RAV4. Cam la 1.5m in fata mea. Statea. Eu, la fel. Stau linistita, cu casca de la handsfree in ureche (nu vorbeam, dar asa ma cablez eu cand ma urc in masina, sa fiu safe).
Brusc, Toyota incepe sa se miste. Backwards. Spre mine. Si se tot apropia. Dau claxon sa atentionez omu' ca a gresit directia de deplasare. Iar se misca - tot in spate - iar claxon. Cand aproape m-a atins, dau si eu repede putin inapoi, pana la masina din spatele meu. Cum apucase sa-mi atinga masina, ma dau jos.
Se dau si ei. Ei erau asa:
Fiul - mic, negru si urat.
Mama - mica, neagra si urata. Si blonda. Platinata. Cu permanent din ala cu bigudiuri mari. Arata ca o farfurie cu sarmale aburinde.
Eu - oricum altfel decat mica si neagra.
Intreb politicos: Ce faci, dom'le? Ca m-ai lovit
El: Io, io ce fac? Proasto, tu esti de vina! Io dadeam in spate.
Ea: Proasto, tu esti de vina, ca nu ai pastrat distanta regulamentara! Si mai esti si cu telefonu' in ureche! D-aia nu esti atenta! Nesimtito! Tu esti de vina!
El: Da, da, tu esti de vina. Are dreptate mama!
Eu: Da, intr-adevar, eu am toata vina pentru ca, stand pe loc, n-am pastrat distanta regulamentara pentru prostie...
Am urcat in masina inainte sa ma bata, m-am chinuit sa bag in viteza si am zis okeeeeei, sa plecam totusi spre service...
Dupa ce am strabatut juma' de Bucuresti cu viteza a 3-a intre 40 si 95 km/h si oprit motorul la fiecare semafor mai lung ca s-o pot baga in viteza sa plec de pe loc, am ajuns la service-ul Romcar din Sos. Parcului.
Verdict: Kit de ambreiaj (270 eur) + Placa de presiune (185 eur).
Puncte forte:
- Le-am tot semnalat 1 zgomot ciudat la ambreiaj. De 2 ori: acum 5 luni si acum 1 luna, la revizia anuala. Au verificat de fiecare data si au zis ca nu-i dom'le, nimic, asa se aude la toate. E in perfecta stare masina. Sunteti siguri? Suntem siguri. N-o sa pice? N-o sa pice. Azi a picat. De ce a picat? Nu stim.
- Masina e inca in garantie
Puncte slabe:
- Ce daca masina e in garantie. Noi deschidem bon pe garantie, le trimitem poze si producatorul o sa spuna ca nu intra pe garantie.
Continuam cu factorii din mediul extern:
Pntru ca nu mai aveam rabdare sa astept acolo masina care venea sa ma recupereze, am luat-o pe jos pe campul ala (sau sosea, drum etc) ce duce spre Hotel Parc sa-mi aerisesc creierii la cele 3 grade de afara (imbracata de primavara ca deh, merg cu masina la serviciu).
Evident, cu geanta cu laptopul si multe alte agatatoare grele pe umar. (Moment propice pentru a reaminti starea precara a genunchiului busit rau de dimineata).
Si cum mergeam eu asa agale si ma gandeam ca dupa ziua de azi ar trebui sa ma mai duc si eu din cand in cand pe la biserica, imi suna telefonul...8 seara......
Sefa mea... Ma intreaba ce fac... Zic uite, ce sa fac, sunt pe jos, pe camp, mi-a crapat masina si am lasat-o in service acum...
Zice: aha, bun, uite, am nevoie urgent de niste update-uri pana maine dimineata la prima ora, le astept pe mail in seara asta....
Pe principiul:
- ce faci?
- uite, ce sa fac, sunt la spital, imi amputeaza o mana
- aha. mai ai una libera? ca am nevoie sa-mi trimiti un raport si e urgent.
Cam astea au fost high-light-urile zilei de azi.
Asta pana sa ajung acasa...
Acasa am descoperit ca genunchiul se umfla in continuare, ca a inceput sa ma ia raceala, ca webmailul nu merge sa trimit update-urile solicitate de sefa mea, i-am trimis ceva de pe adresa personala, probabil le va sterge crezand ca-s spam... pe cele trimise de pe adresa de business pur si simplu nu le citeste... nici nu stiu cum e mai bine..
Oricum, privesc lucrurile pozitive din ziua de azi:
- Prin minunea Dumnezeiasca de a fi avut un curs nu m-am intolit in uzanta corporatista la fusta si pantofi cu toc, ca tare interesant ar fi fost sa plec asa de la service.
- A existat un suflet milostiv care s-a urcat in masina si a venit sa ma ia, ca altfel sigur ma prindeau si controlorii pe RATB
- Mai am inca un genunchi intreg
- Acasa am gasit placinta cu mere
- Mi-am adus aminte de sticla de visinata din camara :)
Cam asta despre o mica parte din ziua mea de azi (practic si cumulat, vreo 3 ore), deloc 'pe scurt'...
Acum ma duc sa ma gandesc la traseul autobuzului 133. Si apoi la cel al lui 336. Da' metroul unde o trebui schimbat?
Noapte buna...
Ca daca ea tot nu scrie des, s-o faca altii...
Asadar... Despre ziua mea de azi...
Ce sa zic... conceptul de Fucked Up Beyond All Recognition a capatat un nou sens incepand de azi, si declar cu mandrie ca am facut parte din programul pilot.
Pe scurt: De dimineata mi-am busit 1 genunchi rau. Dar rau de tot.
Plec sontac, sontac, bucuroasa ca am masina si n-o sa fie asa de rau.
Cand, ce sa vezi? Nu am plecat bine de acasa si, coincidenta fatala, mi-a crapat masina - brusc nu mai intra in viteza.
Ajung la serviciu cu chiu cu vai, la 5.30 seara plec direct spre service.
Ies pe Romancierilor si stau la semafor sa fac dreapta pe Timisoara. Coloana. Masini in fata. Masini in spate.
In fata mea o Toyota RAV4. Cam la 1.5m in fata mea. Statea. Eu, la fel. Stau linistita, cu casca de la handsfree in ureche (nu vorbeam, dar asa ma cablez eu cand ma urc in masina, sa fiu safe).
Brusc, Toyota incepe sa se miste. Backwards. Spre mine. Si se tot apropia. Dau claxon sa atentionez omu' ca a gresit directia de deplasare. Iar se misca - tot in spate - iar claxon. Cand aproape m-a atins, dau si eu repede putin inapoi, pana la masina din spatele meu. Cum apucase sa-mi atinga masina, ma dau jos.
Se dau si ei. Ei erau asa:
Fiul - mic, negru si urat.
Mama - mica, neagra si urata. Si blonda. Platinata. Cu permanent din ala cu bigudiuri mari. Arata ca o farfurie cu sarmale aburinde.
Eu - oricum altfel decat mica si neagra.
Intreb politicos: Ce faci, dom'le? Ca m-ai lovit
El: Io, io ce fac? Proasto, tu esti de vina! Io dadeam in spate.
Ea: Proasto, tu esti de vina, ca nu ai pastrat distanta regulamentara! Si mai esti si cu telefonu' in ureche! D-aia nu esti atenta! Nesimtito! Tu esti de vina!
El: Da, da, tu esti de vina. Are dreptate mama!
Eu: Da, intr-adevar, eu am toata vina pentru ca, stand pe loc, n-am pastrat distanta regulamentara pentru prostie...
Am urcat in masina inainte sa ma bata, m-am chinuit sa bag in viteza si am zis okeeeeei, sa plecam totusi spre service...
Dupa ce am strabatut juma' de Bucuresti cu viteza a 3-a intre 40 si 95 km/h si oprit motorul la fiecare semafor mai lung ca s-o pot baga in viteza sa plec de pe loc, am ajuns la service-ul Romcar din Sos. Parcului.
Verdict: Kit de ambreiaj (270 eur) + Placa de presiune (185 eur).
Puncte forte:
- Le-am tot semnalat 1 zgomot ciudat la ambreiaj. De 2 ori: acum 5 luni si acum 1 luna, la revizia anuala. Au verificat de fiecare data si au zis ca nu-i dom'le, nimic, asa se aude la toate. E in perfecta stare masina. Sunteti siguri? Suntem siguri. N-o sa pice? N-o sa pice. Azi a picat. De ce a picat? Nu stim.
- Masina e inca in garantie
Puncte slabe:
- Ce daca masina e in garantie. Noi deschidem bon pe garantie, le trimitem poze si producatorul o sa spuna ca nu intra pe garantie.
Continuam cu factorii din mediul extern:
Pntru ca nu mai aveam rabdare sa astept acolo masina care venea sa ma recupereze, am luat-o pe jos pe campul ala (sau sosea, drum etc) ce duce spre Hotel Parc sa-mi aerisesc creierii la cele 3 grade de afara (imbracata de primavara ca deh, merg cu masina la serviciu).
Evident, cu geanta cu laptopul si multe alte agatatoare grele pe umar. (Moment propice pentru a reaminti starea precara a genunchiului busit rau de dimineata).
Si cum mergeam eu asa agale si ma gandeam ca dupa ziua de azi ar trebui sa ma mai duc si eu din cand in cand pe la biserica, imi suna telefonul...8 seara......
Sefa mea... Ma intreaba ce fac... Zic uite, ce sa fac, sunt pe jos, pe camp, mi-a crapat masina si am lasat-o in service acum...
Zice: aha, bun, uite, am nevoie urgent de niste update-uri pana maine dimineata la prima ora, le astept pe mail in seara asta....
Pe principiul:
- ce faci?
- uite, ce sa fac, sunt la spital, imi amputeaza o mana
- aha. mai ai una libera? ca am nevoie sa-mi trimiti un raport si e urgent.
Cam astea au fost high-light-urile zilei de azi.
Asta pana sa ajung acasa...
Acasa am descoperit ca genunchiul se umfla in continuare, ca a inceput sa ma ia raceala, ca webmailul nu merge sa trimit update-urile solicitate de sefa mea, i-am trimis ceva de pe adresa personala, probabil le va sterge crezand ca-s spam... pe cele trimise de pe adresa de business pur si simplu nu le citeste... nici nu stiu cum e mai bine..
Oricum, privesc lucrurile pozitive din ziua de azi:
- Prin minunea Dumnezeiasca de a fi avut un curs nu m-am intolit in uzanta corporatista la fusta si pantofi cu toc, ca tare interesant ar fi fost sa plec asa de la service.
- A existat un suflet milostiv care s-a urcat in masina si a venit sa ma ia, ca altfel sigur ma prindeau si controlorii pe RATB
- Mai am inca un genunchi intreg
- Acasa am gasit placinta cu mere
- Mi-am adus aminte de sticla de visinata din camara :)
Cam asta despre o mica parte din ziua mea de azi (practic si cumulat, vreo 3 ore), deloc 'pe scurt'...
Acum ma duc sa ma gandesc la traseul autobuzului 133. Si apoi la cel al lui 336. Da' metroul unde o trebui schimbat?
Noapte buna...
vineri, 24 octombrie 2008
itinerariu cu nebunii
E 9 jumate dimineata, 24 octombrie.
De 2 zile incerc sa scriu pe blog.
Am vrut sa scriu pe 22 oct pentru a marca o luna de la primu'post. N-am reusit. A picat netu.
Ieri, pe 23, picase blogger.
Azi sunt pe drum spre Cluj. Sunt logata pe telefon, pe wap de la Vodafone. :)
Acum, in timp ce scriam, mi-am dat seama ca am folosit cuvine romglezite si ma gandeam cum ar suna in romaneste:
Post = scriere/ articol/ poveste/ comentariu;
Logata = inscrisa/ abonata
Nu cred ca romana a fost gandita pentru era tehnologiei. WAP nu inseamna nimic pentru noi. Bunica mea nu intelegea nici sensul aparatelor mobile. Sunt sigura ca ai mei vor trai bine in continuare chiar daca nu le e clar ce e Wap/GPRS/ 3G. Sa salvez ce am scris. :) totusi.
E ora 15. Suntem in Sighisoara. Netul a mers bine pe drum :D, dupa ce am sters prajiturelele si am curatat si buncarul, adica cache-ul (sic!) in varianta romaneasca :), sa nu zic mioritica. As putea folosi expresia varianta-carpato-danubiano-pontica pentru comoara noastra, adica VCDP..,gata, asa ramane VCDP pentru variantele autohtone a romglezismelor.
Pentru moment, ajunge. Abia am terminat ciorba in paine, excelenta, de la Restaurantul Rustic din oras.
Ne reauzim mai incolo :)
O sa avem si poze.
De 2 zile incerc sa scriu pe blog.
Am vrut sa scriu pe 22 oct pentru a marca o luna de la primu'post. N-am reusit. A picat netu.
Ieri, pe 23, picase blogger.
Azi sunt pe drum spre Cluj. Sunt logata pe telefon, pe wap de la Vodafone. :)
Acum, in timp ce scriam, mi-am dat seama ca am folosit cuvine romglezite si ma gandeam cum ar suna in romaneste:
Post = scriere/ articol/ poveste/ comentariu;
Logata = inscrisa/ abonata
Nu cred ca romana a fost gandita pentru era tehnologiei. WAP nu inseamna nimic pentru noi. Bunica mea nu intelegea nici sensul aparatelor mobile. Sunt sigura ca ai mei vor trai bine in continuare chiar daca nu le e clar ce e Wap/GPRS/ 3G. Sa salvez ce am scris. :) totusi.
E ora 15. Suntem in Sighisoara. Netul a mers bine pe drum :D, dupa ce am sters prajiturelele si am curatat si buncarul, adica cache-ul (sic!) in varianta romaneasca :), sa nu zic mioritica. As putea folosi expresia varianta-carpato-danubiano-pontica pentru comoara noastra, adica VCDP..,gata, asa ramane VCDP pentru variantele autohtone a romglezismelor.
Pentru moment, ajunge. Abia am terminat ciorba in paine, excelenta, de la Restaurantul Rustic din oras.
Ne reauzim mai incolo :)
O sa avem si poze.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)