Chef-ul din Cugir: The Jack's

Vineri seara - impresionant: restaurantul care iti ofera experienta unica!

Vineri am fost destul de obosita si din nefericire pentru stomacul meu, la ora 19:00 inca nu reusisem sa ii si ofer o preocupare.

La 19:30 m-am intalnit cu Ramo la librarie :D de unde nu am cumparat nimic !!!!! nici mie nu mi-a venit sa cred!! :D

Dar nu cartile sunt acum vedetele!
Am cautat cu Ramo un loc sa adastam. French Bakery - intrat, vazut, interesant, dar prea linistit pentru noi:)
Ploaia pica insa linistit si maruntel peste paltoanele noastre :) si peste parul meu proaspat intins :D care astfel a putut sa isi dea din nou frau liber la propria-si identitate si sa devina buclat, cum ii place lui sa se stie.

Caderea Bastiliei era molcoma si linistita - studentii nu mai misunau la ora aia pe strada.

Mergem noi sa cautam bodega si Ramo gaseste solutia: "Hai pe langa Amzei, ca stiu acolo o bodega numa buna de noi.:)"

Merem, ca deh, doar nu degeaba ne urceseram ambele pe tocuri in ziua de vineri; altfel nu am fi reusit sa strabatem atatea stradute pe jos - sigur aveam vreo masina care sa o faca in locul nostru.

Si mergem. Ajungem. E o cladire mare, pe un colt, in drumul spre Ateneu: The Jack's.
Bar, club si restaurat.
Nu mai fusesem aici. Fata de ploaia incapatanata si marunta, localul cu lumini calde era cu siguranta o alternativa excelenta.

Intram. Urcam - nu cautam bar, mai ales ca e plin de fumigene, ci restaurantul, ca sa ne rasplatim in vreun fel stomacul, amaratul.
Asa ca, iata-ne in Romana la The Jack's Restaurant.

Atmosfera interbelica, eleganta.
Ne-am ales masa langa geam, ca sa putem avea si vizune :))))) si ne-am cufundat in scaunele moi din piele si extrem de confortabile.

Serviciul deja se intrezarea a fi ireprosabil: chelnerul care ne-a condus a aranjat masa si astepta sa vada daca dorim ceva imediat sau nu. Am vrut: apa.

A plecat. S-a intors repede cu apa si lamaia :) si pe urma a revenit cu paine si unt din partea casei.
Infometata fiind, am profitat de aperitiv si am luat o felie: era paine facuta in casa, de o bunatate rara. Imi amintea de painea facuta de mama.
Ramo se prinde mai repede ca mine si intreaba: "E facuta in casa? DA. De Chef-ul nostru, care e din Cugir si ii place sa pregateasca pentru clienti paine adevarata". Ne bucuram amandoua de bunatatea pitei si asteptam cuminti pastele.
Bem vin alb, bun, parfumat si suficient de rece, vorbim, ca tot nu ne-am vazut de zile bune, si ne bucuram de ambient.
Vin pastele:) bune si pregatite perfect: o nota slaba de al dente, sosul alb de carbonara gatit fara prafuri instant - il simteam ca e usor, cu smantana adevarata - si sunca prajita potrivit.

Ne bucuram, complimentam Chef-ul, aranjamentul si numa bine ca eram noi asa incantate ca i-am molipsit si pe cei de acolo si ne trezim ca vine chiar Chef-ul din Cugir sa ne salute si sa ne multumesca pentru complimente.

Surpriza tare placuta in vastul si maretul Bucuresti, unde in alt local patronul mi-a comunicat sa plec in alta parte daca nu imi convine ca i se aduce lui mancarea inaintea mea.

Ne-a povestit de pasiunea lui, gatitul, si de faptul ca e bucuros ca poate sa o profeseze asa cum ii place. :) Si noi eram bucuroase, ca doar abia ne infruptaseram si noi din bucatele lui.

Iar ca seara sa fie plina de surprize, maestrul de ceremonii ne-a oferit Lemoncello din partea casei. Era prima data cand beam acest lichior - care era din lamai, si nu din lime.

Ramo era la fel de incantata ca si mine si ne simteam excelent: savuram bauturile, gustul mancarii abia terminate si atmosfera calda si deschisa din restaurant.

Chelnerii vorbesc cu cei veniti sa se bucure de o mancare buna, ofera explicatii si zambesc.

Am plecat din The Jack's cu zambetul pe buze, ca dupa o intalnire fulgeratoare cu un amant: satisfacute si bucuroase.

Si toate cele de mai sus se intampla in Bucuresti, in Romana, pe strada George Enescu nr 10, fara bis, in Romania.

Se poate asadar sa te simti bine si aici.

io